Alexandru Orlando
visez enorm, colorat în demenţă

o revenire asupra ideilor


Îmi trosnesc degetele, tuşesc uşor şi privesc ecranul. Şi uite aşa încep postarea aceasta, cu teamă, este oarecum o revenire. Oare va fi la fel? Dacă o să fiu lipsit de idei? Sunt şi eu un sportiv virtual revenit după o „accidentare”. Ia să vedem..

Încep prin a spune că mă simt atât de aiurea faţă de tine, blogule. Tu ai fost mereu aici şi eu nu am vrut să te mai văd. Nu m-ai lăsat o clipă. Iar eu am avut mereu alte şi alte preocupări. M-am întors, m-am întors aici, unde mi-e bine. Am mai avut câteva tentative, însa au eşuat. Am multe postări în ciorne, însă pe care nu am avut curaj să le mai public. Nici de postarea aceasta nu sunt încă sigur că o mă convingă că merită să fie publică, însă indiferent cum ar fi, promit ca o public. M-ai ascultat mereu, cu toate gândurile mele, mai mult sau mai puţin aberante. Dar au fost ale mele, şi atât contează. Nu am nevoie sa fiu judecat.

În tot acest timp, de cand nu am mai scris, s-au întâmplat o mulţime de lucruri în viaţa mea: cu dragostea a fost şi foarte bine , şi bine, şi rău, de toate aşa, cu prietenii la fel: schimbări de grupuri, de mentalitate. Viaţa este aşa de aiurea, de multe ori nu am înţeles de ce s-a întâmplat astfel. Nu o sa fiu capabil să înţeleg de ce vântul bate aşa, de ce oamenii se schimbă, de ce nu adormi imediat ce îţi doreşti asta, de ce avem nişte obiceiuri atavice. Întotdeauna am cautat  să ajung la fericirea deplină. Şi acest lucru se poate obţine dacă eşti foarte corect cu tine însuţi, nu trebuie să te minţi niciodată cu : să lăsăm că merge şi aşa. Mereu caut să obţin ce e mai bun din tot ceea ce fac. Şi de aceea sunt şi pretenţios de multe ori. Am fost obişnuit cu anumite lucruri să se facă într-un fel, ca la carte, şi nu mă abat de la acel tipar. Eu nu o să fac niciodată compromisuri. Nu o să mă mulţumesc cu jumătăţi de măsură, totul sau nimic. Nu e frumos aşa? Perla este pentru mine, scoica o lăsăm pentru alţii.

M-am schimbat. Am devenit oarecum mai „maleabil”. Nu mi-am schimbat principiile de viaţă, dar parcă nu mai am atâtea idei absolute şi nu mai privesc lumea doar proiectată în Universul meu, pe un fond nepalpabil. De multe ori am fost dezamăgit de lumea din jurul meu. Am vorbit la trecut. Acum am devenit mai sociabil, ca să spun aşa, acord mai multă atenţie oamenilor din jur şi le respect mai mult sfaturile. Din punctul meu de vedere şi mai ales al altora, consider că este mai bine cum sunt acum.

Persoana I. Tot postul e presărat de persoana I, egoul meu GIGANTIC, ca un leu ce sunt. Nu e bine. Ştii cate am de pierdut datorită faptului că am orgoliul cât Casa Poporului? Eu conştientizez aceste lucruri de fiecare dată când exagerez cu nişte decizii: criticile dure şi faptul că taxez orice greşeală. Eu când sunt bun – sunt foarte bun, dar când sunt rău sunt şi mai bun. Părerea mea este că ajută acest lucru, că nu ţin în mine o chestie să aibă repercursiuni după aceea, o spun omului în faţă, ce mă deranjează. Şi greşelile se îndreaptă. Şi astfel ajut să fie totul cât mai bine. Dar nu aş face acest lucru decât cu oameni care mă interesează, cu care am o relaţie bună. Vă daţi seama că mi-ar fi mult mai uşor să nu reproşez nimic, nimeni nu se supără pe mine, se evită dicuţiile urâte şi totul pe moment e ok, dar când se ajunge la rău, atunci nu avem ce face. Mai bine reparam pe moment, cât nu este grav şi este totul bine mai târziu. Cu atât mai puţin nu fac acest lucru cu oameni care îmi sunt doar cunoştinţe, pentru că efectiv nu îmi pasă, fiecare îşi vede de treaba lui, şi oricum ar interpreta greşile spusele mele. Fiecare om este special pentru el. Este aşa cum este şi nu are ce să facă mai mult. Tu trebuie doar să te gândeşti dacă îl placi sau nu.

Dar gândeşte-te că tot ceea ce faci este nesemnificativ, degeaba încerci să pari dur printr-o vorbă grea, degeaba îl critici pe X. De ce să îi vezi tu partea bună când o poţi vedea pe cea rea? De ce să apreciezi tu gratuit pe cineva? Merge după: Pretenaş, mă lauzi, te laud. Este o greşeală pe care noi, majoritatea pământenilor o facem. Ne credem noi mari şi tari în nişte momente. Parcă toată lumea ar fi la picioarele noastre şi putem să facem ce vrem. Suntem doar o picătură în acest ocean imens, doar una, nimic mai mult. Doar ni se dă impresia că suntem atât de puternici. Toţi oamenii sunt egali, unii mai egali decât alţii. Nici măcar în drepturi nu suntem egali întotdeauna, darămite altfel. Eşti unic. Sunt unic. Bucură-te de asta. Uneori mai buni decât alţii, uneori mai răi. Învaţă să respecţi mai mult persoanele care te apreciază cu adevărat, şi chiar dacă sunt şi ei conştienţi că avem parţi bune şi rele, ei reuşesc să ţi le vadă aproape mereu pe cele bune. Şi fac ceva pentru tine. Ştii că ai acolo oameni pe care te poţi baza oricând. Este foarte delicată această problemă. Extrem de puţini oameni au prieteni adevăraţi. Pentru că sunt foarte greu de găsit. Cât nu şi-ar dori unii să primească şi ei un „hei, ce faci?” , dar noi am fost obişnuiţi cu prea mult bine şi parcă devenim orbi la ce se întâmplă în jurul nostru. Unii oameni chiar fac multe sacrificii pentru noi şi noi nu îi răsplătim pe măsură. Recunosc şi eu că am primit atâtea lucruri, şi poate uneori nu am arătat cât de încântat am fost, însă aproape mereu am realizat şi apreciat ceva ce mi s-a dat. De ce învăţăm să apreciem ceva abia atunci când realizăm că l-am pierdut? E un clişeu, şi totuşi de ce trebuie să îl mai folosesc? Dacă nu s-ar mai întâmpla, nu ar mai fi nevoie.

Şi cât dramatizăm şi exagerăm. De fapt totul e aşa simplu şi noi le privim de parcă cine ştie ce ar fi. Şi cum facem „problemele” noastre. Cât caz facem că Xuleasca nu m-a sunat la ora 5, că nu am primit bani pentru nu ştiu ce tricou, că nu ştiu cum s-a uitat la tine un coleg. Pe bune? Dar ai comparat cu alte probleme? Ai comparat cu unii oameni care abia o duc de pe o zi pe alta şi au atâtea probleme acasă, nu au oameni care să aibă grijă de ei. Nu au pe nimeni. Şi noi ne plângem din nimicuri.

Suntem o generaţie care nu mai ştie să aprecieze valorile. Se încurajează prostia în masă, penibilul, „şmecheria”. Cum să faci chestia aia? Vrei să nu te mai considere lumea şmecher? Trebuie să faci ca ei, tu nu ai coloana vertebrală, nu poţi lua tu o decizie. Faci ca ei că aşa îţi impun ei şi nu te-ar accepta altfel. Eu în locul unor mi-aş pune mai multe semne de întrebare faţă de cei care îmi sunt prieteni, dar păcăt că nu avem ochii să vedem. Sau poate, nu vor să vadă realitatea, că nu ar avea altă alternativă. Fiecare se minte pe fiecare, şi pe faţă totul e bine. Sunt atât de limitaţi oamenii care nu ştiu să facă decât porcării, pentru că altfel nu pot să iasă în evidenţă să fie observaţi de ceilalţi la fel de naşpa ca şi ei. Dacă eşti un om fără viaţă, distrus şi eşti singur, pentru a fi acceptat de un grup, trebuie să faci ceva ca să le atragi atenţia. Ce să faci şi tu, fumezi etnobotanice, faci astfel de prostii. Pentru că pentru altceva nu ar avea pentru ce să te aprecieze sau oricum nu ar vrea, putea (ei fiind vai de capul lor). Sau oamenii care încearcă să se ia de alţii ca să demonstreze ei ce smecheri sunt. Când văd ce fraieri sunt unii că acceptă anumite comportamente, rămân uimit. Una este o glumă, caterincă, care nu trebuie sa fie mereu, că eşti prieten cu un om pentru că merită, nu pentru a râde mereu, că viaţa nu-ţi dă prilejul doar pentru a râde. Sau cât de uşor se consideră în ziua de azi un om prieten. Doar pentru că a ieşit cu tine de 2 ori, gata, ce prieteni buni suntem. Nu contează timpul, încrederea, întâmplări frumoase care să vă lege. Se deapreciază tot, uşor uşor.. trist. Dar nu numai că se consideră prieteni, dar având facebook îşi pun la siblings aceşti respectivi „prieteni” pentru a demonstra tuturor cât de populari şi iubiţi sunt ei şi ce prieteni care le sar în ajutor au. Şi de fapt, la prima ocazie li se demonstrează contrariul, nu este niciunul acolo. Ce mă indignează cel mai tare este atunci când sunt puşi acolo mulţi, mulţi, doar aşa, din reciprocitate. Dar voi realizaţi ce faceţi? Ai vrea să ai atâţia fraţi şi surori? Păi dacă îl consideri astfel, are toate drepturile. Împărţiţi tot? Ţi-ar plăcea să-i vezi mecla zilnic în patul de lângă tine? Să stai la coadă la baie, aşteptând să ţi se spele toţi aşa zişii frăţiori şi surioare. Ce penibil sună. Felicitări părinţilor pentru o familie aşa numeroasă. Acum vorbind serios, eu înţeleg că sunteţi aşa apropiaţi ca o persoană din familie, dar cu atâţia? cu peste 3? e peste puterea mea de înţelegere. Numai unul merită şi s-ar simţi şi mai bine să ştie că este singurul. Dar chestia asta se face că na: îl pun pe X la siblings, dar noi iesim mereu şi cu Y şi s-ar supăra. Se crează astfel de cercuri. Şi de fapt nu merită, şi astfel intervine de ce spuneam. Oamenii au ajuns să fie privaţi de multe sentimente incredibile: iubirea adevărată. Câţi mai ştiu să iubească cu adevarat? Prietenia. Respectul pentru ei. Nu mai ştim să fim prieteni adevăraţi. Familia. Să ne iubim membrii familiei aşa cum merită. Dar uităm acest lucru, noi ne neglijăm priorităţile de multe ori şi stăm aşa, pe linia de plutire, lăsăm pe alţii să ia iniţiativa, nu facem nimic. Şi neştiind ce înseamnă anumite sentimente cu adevărat, de aceea picăm în capcana de a considera atât de uşor pe cineva prieten, sau alte exemple.

Dar nu cer mai mult. Nu poţi să faci din căcat bici şi biciul să şi pocnească. Ţine de materialul genetic al fiecărui individ potenţialul său de a înţelege ceva. Cine ştie să înţeleagă, a facut-o deja şi o va mai face. Sper că a fost bine şi o să mai revin şi cu alte postări, poate mai la un singur subiect şii să nu uit: mulţumesc 🙂 mulţumesc pentru că v-aţi pierdut din timpul vostru pentru a-mi lectura aceste rânduri.

Anunțuri

4 răspunsuri to “o revenire asupra ideilor”

  1. Felicitari pentru post! Mi-a placut.

    PS: Imi era dor de postarile tale, blogger-ule necunoscut mie! 🙂

  2. M-a uns la suflet postu asta. Bravo Andi,bine ai revenit!

  3. Foarte frumos si adevarat. Ma bucur ca ai revenit si imi pare rau ca am descoperit asa de tarziu noul post.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: