Alexandru Orlando
visez enorm, colorat în demenţă

Teorii despre fericire, în limbaj cotidian


Tu chiar ai impresia că dând un search pe google şi găsind acest post, după ce îl citeşti, o să fii fericit?
Poate doar mai sigur pe tine, că vezi ce gândesc şi alte persoane şi îţi clarifici problemele :).
Hai să-ţi spun ce cred eu.
Fericirea este o stare deosebită, spre care toţi oamenii, prin acţiunile pe care le săvârşesc, tind să o atingă. Se descoperă atâtea chestii, dar o ecuaţie a fericirii, de ce nu poate nimeni să stabilească? Uite domne’, iei pastila aceasta şi gata, eşti fericit! Din păcate, nu este aşa simplu. Fiecare percepe fericirea în felul său, după posibilităţi. Pentru un copil, e de ajunsă jucăria preferată şi e fericit, pentru un elev, fără teme pentru acasă şi e fericit..pentru un funcţionar la bancă, mai mulţi bani şi e fericit.. pentru un bătrân, o pensie mai mare şi e fericit.  Eşti fericit atunci când eşti mândru de tine, de ce eşti, de ce ai realizat. Ca să fii fericit, trebuie să închizi puţin ochii, pentru că existenţa umană nu ţi-ar permite nici măcar să surâzi. Dacă ar fi să priveşti la tot ce este în jurul tău: la oamenii bolnavi de cancer, la cerşetori, la bătrâni, la catastrofele naturale, accidente, nenorociri. Nu ţi-ai mai permite să zâmbeşti, aşa că încerci să treci peste ele. Câteodată, când se vorbeşte la televizor de un caz umanitar, un om bolnav, schimb canalul. Sau cerşetori, nu le dau bani. Mă impresionează, dar nu..nu pot. Doar dacă ştiu eu. Dar sunt atâţia hoţi şi falşi încât nu mai ştii ce să crezi. La ţigani cel puţin, un nu sigur! Adică mă întristez degeaba, şi oricum nu fac nimic. Pe mulţi dintre noi nu îi interesează de alţii, de necazurile lor. Doar dacă i se întâmpla ceva unui membru al familiei, doar atunci oracăie. Şi iar revin la Stalin: Moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni reprezintă doar o statistică. Nu îţi pasă de nimeni, îţi pasă doar de cei din jurul tău, pentru că ei te ajută să fii fericit, ei îţi dau ce ai nevoie, adică fac toate aceste lucruri pentru tine, aşadar tot doar de tine îţi pasă. Ajungi să nu mai ştii sigur cine sunt animale, oamenii sau fiinţele de la Zoo, deoarece oamenii sunt foarte răi, fac lucruri care pe pun pe gânduri. Şi că tot vorbim de nişte obiceiuri atavice ale lor, funcţionează şi legea junglei. Nu trebuie să te mai gândeşti la alţii, ci doar la tine, dacă vrei să supravieţuieşti. Aşa se ajunge. Regret că sunt nevoit să spun asta, pentru că eu nu sunt un adept al acestor concepţii şi totuşi poate cam aici stă adevărul. Noi ne gândim doar la noi, nu şi la cei din jurul nostru, acţionăm după bunul plac pentru a fi noi fericiţi. Să şterg ce am scris? Afirmaţii cam dure. Evident că nu putem zice că nu ne pasă de nimeni, chiar nu este adevărat (cel puţin din perspectiva mea, chiar mă interesează anumite persoane). Însă sunt şi unii oameni care pur şi simplu te determină să crezi asta. Te..te dezamăgesc… Oare ce este mai bine? Să ne gândim numai la noi? Sau la cei din jur? Le dai un deget..îţi iau toată mâna!..Iubeşte-ţi aproapele. Da.. Şi totuşi, o viaţă ai, trăieşte clipa!, ar spune alţii. Răspunsul mereu îl găseşti la mijloc, trebuie să ştii ce este mai bine pentru tine şi să nu uiţi nici de cei din jurul tău, de cei care merită!
Când anume eşti fericit? Eşti fericit când primeşti un cadou. Aşa este? Sau cel puţin zâmbeşti, nu mereu când zâmbeşti eşti fericit, dar zâmbind, transmiţi o energie pozitivă, încântare.
– zâmbeşti când primeşti un compliment, că..pentru secundele alea îţi redă încrederea în tine, de care probabil aveai nevoie
– de ziua ta
– când câştigi un premiu sau un favorit de-al tău (la un sport, de exemplu)
– când te înţelegi cu cei din jur, îţi acceptă ideile
Nu prea îmi place să dau astfel de exemple patetice; sunt fericit când văd cai albi pe câmpia visurilor mele. E absolut normal că eşti fericit când cineva îţi dă ceva, atâta timp cât tu nu dai bani pe el (deci nu eşti nevoit să munceşti pentru a face rost de acei bani – iar te gândeşti doar la tine), eşti bucuros, sau când ţi se face o surpriză.. şi tot felul. Aş lungi discuţia inutil cu exemple, consider că se cunosc.
Altceva ar fi mai interesant, fericirea eu cred că depinde şi de dezvoltarea intelectuală şi de etica ta, dacă preferi să priveşti partea plină a paharului sau din contră. Când vezi pe stradă un grup de cocalari şi prinţese, crezi că ei nu sunt fericiţi? În prostia lor, le este suficient pentru a fi fericiţi. Ei chiar cred că le stă bine cu frezele gelate, ochelarii de soare din Bazar. Şi consideră că le sunt suficiente cataramele tablou, tricourile mulate (de firmă, bineînţeles), pantalonii cu 3 numere mai mici, adidaşii strălucitori, mirosul de transpiraţie care pluteşte ca un nor mereu şi mereu numai în jurul lor ca să fie cool. Nu ai ce să le faci, dacă pe ei atâta îi duce mintea, mintea lor se limitează la conceptul că ei arată bine, chiar dacă discrepanţa dintre realitate şi ce cred ei este colosală. Dar atâta pot, nu ai ce să le faci. Dacă mai au şi manele pe stradă, sau muzică naşparlie de club sunt boşi. Eventual se mai iau şi de câte o persoană, se leagă bineînţeles de aspecte care nu pot fi găsite la ei, non-coca, ca să arate cât de zei, şucăriţi, hălădiţi, prinţişoori, şefi, tari, şmecheri, duri, impunători, de speriat, nonconformişti şi curajoşi sunt ei. Mai sunt şi prinţesele, da, ele..tipele cu cercei clopot (de crezi că sunt o Biserică), cu haine cât mai strâmte, scurte, dacă se poate să şi lipsească, dar în orice caz să se reverse bucile shuky’s. Nu contează că au curul aşa de mare, că dacă ai dori să-i dai palme la fund, începând să înroşeşti buca dreaptă, până să înroşeşti tot curul, în timp ce ajungi spre buca stângă, realizezi că ţi-a luat aşa de mult, încât deja s-a albit la loc unde ai înroşit prima dată (vezi buca dreaptă:D). Trist :). Ele când merg în grupuri strategice, toate la fel, pe bulevard prin mijloc şi probabil ne şi dansează. Ele..ele sunt fericite atunci. În prostia lor, rară de altfel, SUNT FERICITE! Ce le trebuie mai mult? Au valoare? au (de fapt, n-au, dar îmi translatam gândirea într-una a unei ţigănci sau baragladină, tot aia. Ah! Să-mi amintiţi să-mi spăl..gândirea?! Cu Tide, Calgon (dacă-mi trăieşte şi mai mult gândirea, cu atât mai bine),  Sper în orice caz că iese mirosul) Se distrează? Da. Primesc atenţie? [Din pacate (aici n-a vorbit ţiganul în care m-am teleportat. Unde dracu’ oi fi?)]  da ! (Pana şi eu, eu, adică Eu , adică Alexandru Orlando se pare ca le-am acordat aţentie, dar trebuie să satirizam defectele umane punându-le pe seama unor creaturi inferioare, adică pe brazilieni, coloraţi, zaţul, scursurile societăţii. Am zis defecte umane, pentru ca bineînteles că nu numai la hrromi găsim aceste defecte, am restrâns cu mult generalitatea. Ştiţi că şi Alexandrescu satiriza defectele umane pe seama animalelor, dar nu are rost să ne batem joc, să jignim animalele când avem ţiganii:D). Da, nu numai la ciorile borâte, ci şi la unii oameni care nu sunt  ţigani găsim aceste deviaţii ale raţiunii. Mulţi sunt fericiţi aşa pur si simplu, chiar dacă ar trebui să nu fie. Pentru că atât ii duce capul. Sau poate că asa vor? Ma refer la faptul că multi orice ar face, ei trebuie sa rada, din orice lucru, sa scoată o glumă, să râdă ca rataţii aşa, fără nicio noimă,  să nu se mai gandeasca la probleme, să-şi pună palma-n fund când e vorba de ele şi să le evite, să nu dea explicaţii. Sa se simta bine. N-ar fi mai uşor aşa? Ce viaţă. Un concept:”oameni caterincoşi”. Cu ce se ocupă aceşti oameni caterincoşi? Cântă la caterincă? Se poate spune, metaforic vorbind şi aşa. Pur şi simplu din orice frază scot ceva, care ar releva un lucru amuzant (cel puţin pentru ei). Uite dacă ar citi ultima mea propoziţie, înainte de asta, ar putea gândi după ce au văzut: scot ceva. Vai, scot pula. Aşa, ce să-ţi povestesc, probabil li s-a părut o glumă acest fapt. Dar nu văd unde e faza? Ce? Tu nu ai pulă? Ce amuzant eşti tu. Sau începi să râzi că o folosesc pe blog. Dar din moment ce acestă noţiune există, este normal că este cunoscută de masa cititorilor. Aici e faza, că mulţi îşi bagă şi îşi scot la majoritatea frazelor pe care le rostesc. Şi fac acest lucru, pentru că numai prin acest fapt pot atrage atenţia, în creierul ăla al lor de 1×1 mm^2, ei doar aşa pot să iasă în evidenţa celor din jur prin a se gândi că oamenii aceia îi consideră nonconformişti, atunci când utilizează acest limbaj. E vina oamenilor că se amuză din orice.  Aici e greşeala. Nu trebuie să confundăm tentativele de a fi apreciat de colectivitate (foarte proastă, de altfel, dacă te acceptă) cu anumite glume bune care utilizează acel limbaj pentru a-i da..expresivitate?. Să nu uităm că oamenii cu simţ al umorului sunt totuşi inteligenţi.
E drept că toţi suntem ironici (şi eu sunt fooooooooooarte ironic, în majoritatea momentelor de non-necesitate a seriozităţii), însă asta trebuie să ştim foarte clar să nu amestecăm borcanele: când trebuie sa fii serios, păi eşti serios frate, dacă vrei să duci la capăt problema. Este uimitoare totuşi capacitatea unor oameni de a rezolva probleme cu atâta uşurinţă, ştiindu-se în dificultate, chiar continuă să zâmbească.
Am problematizat suficient, consider, grupul oamenilor cu mari carenţe de viziune asupra vieţii. Să fie mai bine să fii un om în banca ta, care nu prea râde, se gândeşte mereu: eu m-am născut cu o cicatrice, eu sunt foarte înalt. Să  se gândească: Eu sunt gras, nu mă acceptă lumea, decât să fie gras şi totuşi să se considere superb? Să stea acolo, în lumea lui, izolat de societate şi să fie supărat. Să nu zâmbească. Să nu fie fericit. Trebuie să se gândească la faptul că există o batoză la fel de mare ca ea, care se îmbracă cu haine mulate şi are impresia că este draguţă şi găseşte un prost care să o reguleze (nu zic fută, pentru că e relaţia naşparliu – vacă, nu naşparliu-naşparlie). Şi totuşi face bine? Ştiindu-se că la felul cum arată nu ar sări tocmai toţii băieţii frumoşi să o satisfacă. Şi decât să aiba impresia aia despre ele şi să se mulţumească cu naşparlii, mai bine deloc. Să fie o gândire bună? Eu nu plâng pe nimeni, nu merită. Sunt de părere că fiecare are pe câte cineva 🙂 Nu se poate..se găseşte. Cineva cu care să te mulţumeşti, chiar dacă nu arată nu ştiu cum, sau nu e cine ştie ce inteligent, sau nu are bani. Decât deloc..accepţi aşa cun îţi dă Dumnezeu. Nu da cu piciorul, că mâine îi duci dorul!
Acum, făcând abstracţie de posibilităţile unor oameni de a percepe lumea şi limitarea lor clară, oare ce este mai bine, să trăim toată viaţa ca un filozof, să ne punem întrebări despre lume şi să conştientizăm probleme cu care se confruntă omenirea (fapt care nu ne-ar mai permite să zâmbim) sau toată viaţa să o ţinem doar în petreceri, băutură, femei, distracţie? Şi să nu regretăm nimic. Atitudine de „puula mea”. Să ne doară la bască. La urma urmei, în ambele existenţe am avea doar o viaţă, şi fiinţa care a ales cunoaşterea, spre absolutizare chiar, dar şi fiinţa care ales să trăiască la maxim fiecare clipă, în destrăbălare. 🙂 Din punctul meu de vedere, încă odată zic, este bine să fi undeva la mijloc. O coexistenţă a celor două. Nu sunt bune excesele, trebuie să faci din toate: Să te distrezi, să ai prieteni, să râzi, să faci glume, să înveţi, să plângi, să citeşti, să mergi cu bicicleta, să vezi filme, să mergi la Biserică, să-ţi pui telefonul la încărcat, să te întrebi: De ce eu? Şi alţii care au greşit mai mult, de ce nu ei?, să te însori, să joci la Lotto, să te îmbeţi, să fuţi, să alergi, să joci tenis, să spui te iubesc, să faci plajă, să scrii referate, să munceşti, să-ţi bei cafeaua de dimineaţă, să faci karaoke, să citeşti ziarul… să mori. Cu siguranţă finalul este acealeşi. Şi totuşi, aici e marea problemă..faci în viaţă tot ce vrei tu, dar nu vei da socoteală după-aceea? Dacă Dumnezeu are un caiet şi marchează cu câte un + când îţi ajungi un prieten, când faci ceva folositor şi  minusuri când minţi, când îţi baţi joc de cineva. Dacă tu toată viaţa ţi-ai dăruit-o spre a problematiza existenţa şi a ajuta omenirea să înţeleagă mai bine cum stă treaba cu viaţa aceasta, eu zic că vei primi plusuri. Dar dacă toată viaţa ta, n-ai făcut nimic bun, nimic folositor, te-ai gândit doar la tine să fii fericit, te-ai drogat ca un dement, ai luat totul în derâdere, ţi-ai bătut joc de alţi oameni, eu cred că vei primi minusuri. Este bine să primim şi plusuri şi minusuri, asemenea oamenilor adevăraţi, să fim la mijloc, să nu exagerăm cu nimic, să nu înclinăm talerul balanţei. Dar dacă nu este nimeni acolo sus? Şi totul e de izbelşite. Cum murim? Se stinge lumina şi PAC – deodată totul e negru şi atât? Să fie oare atât de banal? (Ce-aş râde:D) Unde ar mai fi legile morale? Hai să-ţi dau una în cap. De cine să îmi mai fie frică, dacă sfârşesc prin faptul că se face totul negru în jurul meu şi atât? :-?? Cu siguranţă nu este aşa. Există o forţă superioară care ne guvernează şi ţine cont de toate acţiunile noastre şi abia apoi ne trimite unde merităm.
Asta ar fi concluzia, că viaţa nu este o glumă! Şi trebuie să facem de toate în viaţă.. Să fim mândrii de noi înşine, fericiţi, pentru că de ce n-am fi? Atâta timp cât nu greşim faţă de alţii. Fiecare are dreptul la fericire. Însă este un avantaj: Fiind fericiţi ne facem numai bine, însă devenind nişte oameni trişti avem numai de pierdut: marginalizaţi de societate, ne facem o stare psihică urâtă, care nu ne ajută, doar ne îndreaptă cu paşi rapizi spre moarte :D. Atâta timp cât percepem umorul ca pe un lucru benefic, nu să râdem ca retardaţii din orice şi să ştim când un lucru este serios, vă dau sfatul: Zâmbiţi ! 🙂 Măcar speri că vei trece peste şi nu vei cădea în infernul din tine însuşi, priveşti lucrurile cu optimism, este sigur mai bine aşa. Minte-te puţin, şi zâmbeşte, chiar dacă eşti conştient de situaţia dificilă în care te aflii. Din păcate se urmăreşte imbecilizarea populaţiei, care să se mulţumească cu puţin şi să fie fericiţi din orice şi astfel îi va manevra cum vor ei. Le dau puţin, oamenii ar fi mulţumiţi şi cu puţin, ei fură mult..deci toată lumea ar fi mulţumită! 🙂

Să ne auzim cu bine!

Anunțuri

Un răspuns to “Teorii despre fericire, în limbaj cotidian”

  1. Daca-ti pierzi toata viata problematizand existenta, cel mai probabil n-o sa primesti niciun plus, niciun minus (asta e groaznica tristete care te face sa te lasi de exercitiul filosofic) si cel mai probabil nici al naibii de fericit n-o sa fii. Dar totusi, fiecaruia dupa natura lui. Sincer il deplang si pe tigan, si pe filosof, pentru ca fericirea lor e partiala, la primul fiind exclusiv senzoriala si la cel din urma exclusiv intelectuala. Nimic plenar.
    Multumirea e ca un rachiu de pufoaica. N-ai palinca (zeita mea, ii inchin toate laudele), iti rupi ficatii si cu ala din rahat (experienta proprie arata ca muzicile profunde si manelele pot coexista, spre nepriceperea celor exclusi de la Marile Mistere:)) ). Si Dumnezeu stie, dar cred ca autentica fericire, aia neiluzorie si care nu trece ca o mahmureala, n-are de-a face cu eforturile noastre. Sau cel putin nu e consecinta lor necesara. E, poate, ca un dar ce pica dintr-o data, cand nici naiba nu se mai astepta.

    Stimabile, fain scrii. Daca o sa ma mai intorc vreodata sa scribuiesc pe blogu-mi, te bag la blogroll.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: