Alexandru Orlando
visez enorm, colorat în demenţă

Mulţumesc cititorilor


Ahoy, marinari! Ce mai faceţi? Vroiam să vă mulţumesc sincer pentru că îmi vizualizaţi şi citiţi blogul. Prin simplul fapt că aţi dat un click şi aţi aruncat o privire pe pagina mea, pentru mine înseamnă ceva şi acele 11 mii şi ceva de vizualizări, pentru că nu-am făcut publicitate blogului şi nu am scris de evenimente mondene pentru a fi găsit foarte uşor, am scris despre mine, am posturi tot mai diverse. Pe blog eu încerc să scriu în primul rând pentru mine, să mă obişnuiesc să îmi formulez ideile, să ştiu ce întrebări să îmi pun, să rămână peste ani aceste amintiri şi să răd, observând felul în care gândeam pe atunci, însă şi pentru voi, pentru a mă cunoaşte, a vedea cum gândesc şi a vă forma totuşi o părere despre mine, cu toate că nu veţi reuşi să mă cunoaşteţi cu adevărat după blog. Te încântă să vezi că există oameni care îţi citesc foarte interesaţi însemnările (cunosc oameni care mi-au citit toate postările) şi ai o stare de nu ştii ce să răspunzi când ţi se spune: ţi-am citit blogul şi mama mea ţi-l citeşte. Deja când auzi acest lucru, parcă te determină să fi mai serios în postări, să ai mai mare grijă, deja observi că se extinde categoria de vârsta care te citeşte. (Repet, eu nu scriu frumos, pot spune chiar că am un stil anticalofil uneori, însă nu trebuie să ai talent la scris pentru a-ţi expune impresiile, pentru a cunoaşte lumea.. deoarece toţi oamenii au impresii şi au dreptul să şi le scrie, nu toţi putem fi Marin Preda să deţinem tehnica de a jongla cu cuvintele).

Chiar mă gândeam într-o zi dacă îmi citeşte blogul şi vreun profesor de-al meu. M-aş simţi aiurea poate. Poate prin faptul că aici am folosit şi anumite cuvinte mai urâte şi idei ciudate. Şi mi-ar bate apropos-uri. Dar nu ştiu dacă asta este faza, că la urma urmei toţi suntem conştienţi de existenţa şi a cuvintelor urâte şi e firesc să le folosim uneori pentru că viaţa nu este roz ca într-o reclamă stereotipică la detergent, sunt multe lucruri pe lume de căcat, lumea mânânca mult căcat. (ce? am folosit vreun cuvânt urât? ţi-e ruşine de el? dar când îl produci aproape zilnic şi pe deasupra mai te şi hrăneşti din el, atunci nu îţi mai este?) Ce să-ţi povestesc, parcă nu toţi în sinea noastră gândim astfel, numai cu unii nu îşi expun ideile. Şi aşa cu profesorii, îţi dai seama că te-ar privi altfel după ce ar citi asta, pentru că în mentalitatea lor de comunişti scoşi pe bandă, lipsiţi de flexiune ar considera jigniri, că nu am un limbaj elevat şi că sunt needucat (nu e deloc aşa, vorbesc frumos, şi am poate prea mult bun simţ). Trebuie să ştii cum să te porţi cu profesorii, pentru aici e marea problemă, dacă nu zici ca ei şi nu te porţi frumos, nu îţi pun o notă mare. Dacă îi iei la mişto sau le întorci vorba, nu te scot din note mici. Trebuie să joci puţin teatru: să le zâmbeşti la glumele alea de-ar plânge şi-o foarfecă, să zici ca ei, să nu le întorci cuvântul, de parcă ei ar deţine adevărul absolut. Dar asta-i treaba, trebuie să te pui bine cu nebunul, aplici un pupă-i în bot şi ia-le tot şi se rezolvă treaba. Vorbesc aşa pentru profesorii care m-au scârbit, cei incorecţi, care au favoriţi, care nu ştiu să noteze, să aprecieze elevii, ştiu doar să ţipe ca nişte nebune la menopauză. Trebuie să te pui bine cu profesorul, ca să îţi pună nota mare, contează nota cel puţin pentru orgoliul tău. Îţi dai seama că pentru câteva momente trebuie să înghiţi când ţipă nebuna aia la tine şi te face în tot felul. Dacă i-ai răspunde şi tu: nu aveţi dreptate, nu e aşa. nici nu ştii să scrii corect şi îmi predai mie, dă-te-n gâtu mă’tii. Dar îţi dai seama că dacă i-ai spune că nu are dreptate şi nu ai fi de acord cu ea, după cine ar fi tracasat tot restul liceului? Păi nu gică-contra? Normal. Sunt mulţi profesori care au intrat doar pe pile în învăţământ şi fac pe zbirii pentru a-şi impune respect, pentru că altfel nu pot. Însă bineînţeles că există şi profesori extraordinari, oameni cu caracter, care pe lânga faptului că sunt nişte somităţi în materiile pe care le predau ştiu să înţeleagă elevul şi este o plăcere numai să-i vezi, să-i auzi vorbind! 🙂 Tot respectul pentru unii profesori.

Aş fi în ultimul hal, să nu le mulţumesc şi celor care intră pe blogul meu doar pentru a vâna greşeli şi a mă înjura (că au fost vreo 3 din câte ştiu). Cum să nu scriu şi pentru ei măcar un paragraf? Ei să se chinuie să găsească injurii, să caute pe google expresii şi eu nici măcar să nu-i bag în seamă, ca să observe că le-am citit frustrările? Aş fi prea de tot. Cum să-i las săracii, să piardă timp să citească posturile ca să îmi vadă vreo greşeală şi eu să nu apreciez asta? Nu serios, nu destul şi-a bătut joc de voi cine v-a făcut? de ce să îmi mai bat şi eu? Există Dumnezeu care ştie să facă dreptate. Eu vă înţeleg frustrăile, că vreţi şi voi să ieşiţi din anonimat, de sub nivelul mării, dar nu vă pot ajuta eu. Când nu ai ce să zici, ce face mahalaua? începe să înjure, normal. Credeţi că eu nu pot frumos să încep să-mi bag şi să scot, să zic de morţi şi de toate cele? Dar tocmai aici este diferenţa dintre a reuşi să faci pe cineva din cuvinte normale şi a începe să injuri ca o scursură a societăţii. Însă poţi să faci un om să se simtă prost şi foarte elegant, fără să îl înjuri, că aceste lucruri le găseşti pe toate drumurile, otv şi compania. Şi când înjuraţi sau mă acuzaţi pe nedrept nu reuşiti decât să mă faceţi să răd, pentru că realizez cât de superior vă sunt (ştiu că nu are grad de comparaţie, dar în contextul vostru, chiar ar fi nevoie de un superlativ absolut) şi tentativele voastre de accede pe plan social doar prin a arunca vorbe în vânt, afirmaţii de la voi, nefondate, pentru că voi nu aţi reuşi altfel să luptaţi, ca animalele, ele doar prin forţă se pot impune, doar să te muşte, altfel nu pot, doar nu te face un câine în discuţii (mă rog, nu extind afirmaţia şi în privinţa voastră :D), ştiţi vorba aceea, unde nu e cap, vai de picioare! Deci o concluzie ar fi că reuşiţi doar să mă amuzaţi când mă înjuraţi, pentru că realizez că altfel nu puteţi să compromiteţi, din spatele unei anonime fiecare zicem ce vrem. Pe mine nu mă interesează acest lucru, doar realizez că prin viaţa mea , nu o trăiesc doar eu, ci paralel şi alţii. Există atâta invidie în lumea aceasta, e normal să îi deranjezi pe unii atunci când eşti mai bun ca ei şi să încerce să te compromită.  Te face să îţi pui semne de întrebare atunci când prin simpla ta prezenţă reuşeşti să determini oameni să-şi facă anumite complexe de inferioritate. Am scris prea mult pentru acest lucru, probabil unii ar zice că de ce îmi bat capul cu toţi proştii (şi să nu credeţi că sunt mulţi, sunt vreo 3 care au comentat pe acest blog, însă răul trebuie tăiat de la rădăcină), dar am vrut să clarific odată (şi ultima dată), să nu creadă cumva că nu am replică, oh nu, n-aţi nimerit persoana căreia să îi închideţi gura.

Încă odată mulţumesc foarte mult pentru timpul pe care mi-l acordaţi lecturării posturilor mele şi îmi pare rău dacă dezamăgesc uneori (sunt conştient şi eu că fac anumite greşeli, dar sunt gândurile mele, poate la un moment dat voi avea dreptate, şi poate nu numai greşeli de raţiune, ci şi de compoziţie, limbaj, poate scriu prea mult şi plictisesc) , nu pot fi mereu pe placul tuturor, însă pe buze se pare că sunt. O să revin cu posturi mai frumoase, pentru că nu sunteţi voi obligaţi să îmi citiţi replicile acide pentru toţi rataţii ascunşi sub diverse anonime.

Anunțuri

Un răspuns to “Mulţumesc cititorilor”

  1. Te-am bagat si eu in blogroll. Sper ca nu te deranjeaza 😛


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: