Alexandru Orlando
visez enorm, colorat în demenţă

Nu sunt punctual!


Hai să mă critic şi pe mine oleacă. Presupun că pe blog nu îţi pot dezvălui faţa asta a mea, deoarece aici nu pot să întârzii, poate mai întârzii doar cu nişte răspunsuri (ştiu că am unele posturi neterminate – voit sau nu). Dar în viaţa de zi cu zi sunt lipsit de orice urmă de punctualitate. :D. Dar până la urmă nu e cine ştie ce [acum o să bag o suită de scuze în apărarea mea, categoric să ies eu basma curată ;;) ], ştiu că nu prea e frumos, e de bun simţ să ajungi la timp, dar doar nu suntem şi noi roboţi. Unde ar mai fi faza dacă în primele minute din revederea cu persoana care te-a aşteptat nu te eschivezi despre cum ai încercat tu de fapt să faci tot posibilul să ajungi, dar a intervenit ceva peste puterile tale [mă rog, în unele cazuri chiar aşa e, dar da-o-ncolo de treabă că sunt şi unele momente când ţi-e o silă şi nu ai lăsa să închizi melodia aia înainte sa se termine, şi mai te mişti prin casă, mai aranjezi părul spre dreapta, încă 2 pufuri de parfum, parcă nu ştiu, amice ! şi acum ce-o dăm cotită, îţi şi place să te laşi aşteptat].

Însă depinde şi de cine te aşteaptă, în cazul în care este o persoană chiar importantă, normal că nu îţi permiţi şi te simţi ciudat doar din prisma faptului că te-ar certa sau nu ai mai obţine ce doreşti de la ea, ai rupt-o în fericire dacă superi boss-ul. Însă sunt şi oameni la care dacă întârzii ţi-e jenă pentru că îi respecţi tu prea mult, îi placi.. te simţie penibil chiar dacă ştii că nu îţi vor reproşa nimic niciodată (chiar asta te face să te simţi prost, observând cât de fini sunt şi cât te respectă şi te apreciază chiar dacă tu eşti un porc) sau doar ceva în glumă. Tocmai de aceea când uneori întârzii la anumiţi prieteni foarte buni, data viitoare faci tot posibilul şi ajungi înaintea lor. Şi multe multe scuze.

Recorduri în întârziat 😀 :

(nu cred că trebuie să mai menţionez că le excludem pe cele la care nu mai m-am dus deloc 😀 , dar deobicei anuţ când nu pot veni.. au mai fost excepţii, când urmăream finala de la Wimbledon: Federer – Rodick, de unde să ştiu că durează 4 ore, m-am gândit şi eu la ceva mai normal, gen 2 ore şi ceva. Şi finala începea la 4, şi am zis că merg la film la 7 şi săracul Liviu, a aşteptat de la 7 până pe la 8 când s-a enervat şi a plecat. Dar eu îl mai sunam din când în când; ..când era al n-şpelea game din tie-break şi al (n+3)-şpea minge de meci a lui Roger şi îi spuneam: acum Liviu, sunt la Casa Albă 😀 , de unde dracu, că eu nici nu plecasem, eram în faţa televizorului şi nu mai rezistam efectiv, începusem să arunc cu telecomanda, cu perne şi să strig: „LĂSAŢI-MĂ ÎN PAAAAAAAAAACE! Te rog, încetează acum, să câştige Rodick dar să se termine acum. Nu mai vreau, nu mai pot! Să mă lase în paceeeeeeeeeeeeeeeeeee, nu mai rezist. am şi eu limitele mele”, dar chiar mă dusese la disperare. În fine, ideea este că, Liviu m-a aşteptat aproximativ o oră, şi după s-a enervat şi a plecat. Poor Liviu :-s)

– când trebuia să mă văd cu Liviu şi Iliuţă : 1 oră jumate 😀 dar măcar Liviu a avut cu cine să stea de data asta.

– pe urmă, să ating şi subiectul Diana :D? Sigur o să citească şi măcar să-i alin rănile morale şi de demnitate provocate de punctulitatea mea cu totul şi cu totul aparte. Dacă îmi cer scuze pe cale oficială, sună mai frumos, nu-i aşa dragă? Mdeci, eu merg cu ea la şcoală aproape în fiecare zi (uneori excepţie o zi) aşa. Şi ora clasică de întâlnire, dovedită a fi una pur de natură teoretică şi irealizabilă, era renumitul „fără 20”, aplicat după caz, 1 fără 20 sau 2 fără 20. Ceasul din camera mea este cu 6 minute înainte (poate poate, dacă îl văd aşa să mă impresioneze ora şi să plec odată). Partea urâtă este că eu sunt conştient de acest avans hoţeşte al domnului ceas şi nu e el mai deştept decât mine să mă facă, şi nu-i fac jocul, aşa că eu plec tot când poftesc, liniştit, după ce îmi termin treburile. Întârzierile la Diana sunt de tip „sfert academice”, parcă doar o singură dată am întârziat 20 de minute. Oricum parcă este o ameliorare, ştiu că o sun: „auzi Diana, îţi dau eu beep când să pleci”. Azi de exemplu am ajuns amândoi odată. Sâc. Deci Diana îmi pare rău , cum să aştepte fata un băiat? Nu o să se mai întâmple (zic şi eu aici să pară mai clişeic, vezi că nu-ţi place? rău cu rău, dar mai rău fără rău :D).

– la şcoală. anul trecut cel puţin, întârziam frecvent. Eu ştiu că maxi-taxiul trece la fix, şi 2 minute. Cam aşa. Şi deseori ajung acolo destul de bine. Problema este că el trece mai devreme decât preconizam şi trebuie să îl aştept pe următorul – ce idioţenie. Dar de multe ori se întâmplă să fie arhi-plin, gen n-am loc să mă ţin de ceva stau aşa pe oameni şi sunt purtat după cum se ţin ei. De respirat, eh..multe vreau..cer şi lux acum, respir când cobor, până intru în râsul ală de clasă cu nimic mai mare decât o conservă de peşte. Eu sunt mulţumit pentru că mă scuteşte de mişcarea de locomoţie care aş fi nevoit să o depun pentru a mă deplasa din curtea lui nouşpe până la Hajdău. + că, aş fi nevoit să plec şi mai devreme, cu tot cu întârziat. Îţi dai seama? Inadmisibil! Anul ăstă parcă parcă, nu. Mai plec şi pe la şi 3 minute de acasă. Până ajung în staţie, până nu vine maxi-taxiul..se face şi 8. Dar e foarte naşpa să mergi cu maxi taxi, atâţia ţărani, şi toţi coboară la piaţă (de aşteptat, faţa îi recomandă ori că s-ar duce la Eminescu, ori în Piaţa de păsări ori Mama mea e florăreasâăââ) şi fiind aşa de plin, trebuie să cobor eu pentru a putea să coboare şi ei.

– la matematică. ora oscilează, 2, 3 ,4,5 . însă mereu la ora fixă şi eu de fiecare dată plec de acasă la şi un minut şi mama: „N-ai plecat? Pleacă naibii odată” „Ok, Ma”.

– Trebuie să îmi fac un pomelnic şi pentru Laurenţiu :D. Scuze frate, pentru cât mă aştepţi când plecăm la patinoar: taxi la mine sau la tine? :)) Şi nu numai la patinoar şi în general. Dar aici o fază dură, să zicem că se întâmplă să ajung eu la timp, dar ironia face că atunci întârzie el. Nu ştiu cum, dar e o lege a compensării, oricum am face, tot la ora aia plecăm.

– Marja de eroare medie pentru întârzierile mele aş zice că oscilează prin jurul a 5 minute. Cam aşa. Nu sunt chiar aşa rău:D (sau sunt? :o3). Ideea este că aş fi dat de dracu dacă nu există acea teorie a sfertului academic, mânca-l-ar tata pe cel care a dat-o.

A întârzia, a nu ajunge la timp, a-l face pe unu s-aştepte. Tot aia. Dar trebuie să anticipezi momentul plecării, să bănuieşti când va ajunge celălalt. Se întâmplă să zici ne vedem la 5. Dar tu ştii că ăla întârzie şi mai ştii că şi ălă ştie că tu ştii că întârzii (important), aşa că ajungeţi amândoi la şi 10. Nu moare nimeni pentru 10 minute. Mai respiri un aer curat, mai vezi o cunoştinţă, mai te prefaci că butonezi telefonul ălă să nu pari chiar aşa penibil aşteptând acolo ca un fraier. Menţionez că nu îmi place să aştept, mai ales singur şi când nu am ce face. Ştiu că nu e frumos să întârzii, recunosc, mă simt naşpa atunci, dar e aiurea să aştepţi şi pe cineva. Că la câţi ciudaţi sunt pe lume..Când întârzie cineva, deobicei dau un telefon şi aşa am ce face. Hey! Ce vrei acum? Sunt om. Nimeni nu-i perfect.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Nu sunt punctual!”

  1. stai linistit,nu esti singurul care intarzie :D.si stiu cum e ca oricat ai incerca sa fii gata la timp,nu ai cum..pur si simplu…nu ai;))
    si cred ca nimeni nu suporta sa stea sa astepte…mai ales ca fata sa astepti un baiat..e ingrozitor.:)

  2. cate socuri 8-|
    bineinteles ca pe mine nu m-ai mentionat.
    te asteptam sa te indrepti tu cu placa :-w cat de tipic


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: