Alexandru Orlando
visez enorm, colorat în demenţă

Somn bizar


„Man muss nicht alles glauben was die Leute sagen; man muss aber auch nicht glauben, dass sie es ganz ohne Grund sagen.” – Kant

-Redescoperă! spuse Andrei.

Păi ce? Că astăzi m-am trezit fără şoşete, dar aseară m-am culcat cu ele (cu şosetele, bă). Cineva mi le-a scos din picioare. Dar foarte uşor, că nu am simţit. Şi mi-a mâncat şi mandarina de la capul patului. Şii şiii, cearşaful, cearşaful nu acoperea tot patul, era în cascade. Şii nu-mi place când simt pătura aia naşparlie de dedesupt, pentru e aspră, amice. Sunt momente în care mă trezesc cu dureri la picior, la gleznă mai exact, de parcă zici că mi-am luxat-o în somn (glezna, bă). E oarecum normal să mă întreb: ce se întâmplă în somnul meu, sau cel puţin în aşa-zisul somn. Ne jucăm noapteaa? Asta să fie? Şi pe ce ne jucăm? Pe monezile de pe birou, eventual, sau jucăm pe boabe de struguri.

Dar sunt multe lucruri ciudate, cum ar fi că acum este ora 11, sau că după ce mă trezesc din somnurile mele nedormite, pentru că eu nu ştiu să dorm, mă duc la baie … pentru început aplic procedeul pşşşşt cu pic pic la urmă, succedat de apă pe faţă, şi culminând cu spălarea danturii 😀 şi parcă erupţia pastei de dinţi, are un gust de reţinut. Da, noi chiar mâncăm pastă de dinţi.

Urmează chestii absolut normale, şi fireşti, gen: statul în pat culcat, rezemat de o pernă mare, statul în pat culcat, rezemat pe o pernă mică, statul pe burtă, ghemuire, închiderea ochilor, cu căscat asiduu…rezumând: frecatul mentei până la îndulcire. Nu am vrut să punctez asta, ci doar somnul…bizar. De ce îmi faceţi asta? Dar vreau să ştiu cine sunteţi voi…cei care mă îmi „veneraţi” picioarele, îmi cunoaşteţi până şi CNP-ul, îmi spânzuraţi cearşaful, jucaţi barbut pe mandarine şi îmi topiţi bomboane Raffaello în pasta de dinţi?

-Nu te uita, bă !

Anunțuri

Niciun răspuns to “Somn bizar”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: