Iarba rea nu piere

Acum 2 săptămâni eram anunţat de mama că nu a mai venit acasă Bonzo, fiind unul din câinii casei în varstă de aproximativ 15 ani (omeneşti, nu câineşti :)) ). Mirat fiind .. cum mă să dispară? Adică stai o clipă? E Bonzo, căruia i-am făcut viaţa un calvar toată copilăria mea şi o parte din adolescenţă, cel care m-a muşcat…Bonzo, câinele care te mârâie şi dacă îl atingi, fiind foarte antipatic.

Întâmplarea s-ar fi petrecut în felul următor: A venit cu mătuşa mea până la magazin [el ştie să se orienteze singur, a mers şi prin oraş] şi când a ieşit din magazin, ia-l de unde nu-i. Ce-a zis…da, s-a întors acasă..şi a continuat să meargă la un alt magazin, de fapt en-gros, dar nu-i bai. Şi când a ajuns acasă: Bonzo nu era. A plecat să îl caute prin jur…şi neah.

Şi ne gândeam că l-au luat hingherii, pentru că na..el e şi bătrân, nu mai poate să alerge aşa şi nici simţurile nu-l mai ajută întocmai :D. Că de furat, cine naiba să-l ia? Adică înţeleg, iei un câine frumos, de rasă, ceva…dar nu pe Bonzo, care-i vai de capu lui, abia-şi mai târâie băşina. Deja ne obişnuisem cu ideea. Adică mama i-a aprins şi o lumânare pe hol. Eu începusem să îmi amintesc, cu puţin regret, pentru zilele fripte pe care i le făcusem. Când nu vroia să plece de pe hol, toate sticlele cu apă turnate pe el, uneori am trecut şi la clor :D, loviturile încasate, am pus alţi câini să-l muşte şi au cam şters cu el pe jos, bocanci aruncaţi pe spate, dorinţe de moarte, sabotaj :D, lovituri în plină meclă, role peste bot, pus la zid şi udat cu furtunul (bifat) … ce amintiri 8->. Eu sincer, nu l-am suferit niciodată. Mi se părea foarte antipatic. Mărăia pe toată lumea şii făcuse greşeala vieţii. Mă muşcase…şi nu odată. Adică stai puţin nene, că aici eu fac regulile jocului. Nu o javră de câine. Şi tocmai pe propriul stăpân. Mă rog, care nu e tocmai uşă de biserică :D. Dar să păstrăm totuşi proporţiile, om-câine. Adică nu trebuie să  muşte niciodată gura care îl hrâneşte. Că…fââşşt. Ştii cum? imediat :)). Ştiu că nu trebuie să mă cobor la mintea unui câine. Dar ăsta aşa făcea cu toată lumea, te mârâia şi dacă era să continui te şi muşca dacă puneai mâna pe el, dar eu nu puteam accepta asta – cel puţin la vârstele mai mici, că după, parcă am mai realizat şi eu. În fine…avea şi el rolul lui, chiar dacă eu nu îl sufeream, era de-al casei. Ştii, parcă atunci când nu mai e persoana aia care să te enerveze, parcă nu eşti în apele tale.

Şi sâmbătă dimineaţă 14 nov. Mă trezesc eu şi evident, mă duc la baie. (ma rog, poate nu e aşa de evident :D). Şi când deschid uşa, ce era pe preşul din prag? Un .. câine? De fapt, nu prea mai arăta a câine, o umbră de câine. Era foarte slab, şi păros. Mă frec eu la ochii, băăă, cred că visez. Dau 2 palme (au!)..şi mă uit. (heei, nu visez). mă las pe vine să văd mai bine, că încă aveam vederea în ceaţă. Bonzo? Nimic. BOONZO? nimic. BOoonzo? … Uhh.. Încerc să trec peste moment, mă duc la baie. [……………………………………………………………………………] (Vă daţi şi voi seama ce a urmat). După ce ies din baie, merg la bucătărie (o dau din fanta-n cola :)) ) şi o întreb pe mătuşă-mea: Cine este câinele ăla? Ea: „cum mă cine e? A venit Bonzo. ” Eu mirat … la care a continuat: „L-a auzit Camelia bătând azi noapte pe la 5.” Camelia fiind mama. Şi acelaşi moment i s-a petrecut şi ei. A crezut că visează. Parcă zici că bate Bonzo :))).

Aşadar Bonzo e acasă. Mult mai slab, în schimb cu acelaşi mult păr cu purici incorporaţi, la fel de nesuferit. Ieri nu prea s-a mişcat, în schimb azi a mers, chestii. A mâncat… a fost în micţiune :D. Tot ce se poate.

Aştept să-şi revină complet să reîncepem luptele. Suntem ca în Kid vs Kat naibii. (Şi acolo a fost un episod în care a dispărut piaza rea). Momentan nu arată prea bine, nu că arata înainte, dar înainte arata ca fiind în ultimul stadiu de degradare, acum arată de zici că a ieşit din mormânt. Oricum, aşa cum discutam şi cu nişte prieteni, parcă nu mai era câine. Îl strigai, nu mai auzea. De văzut nu mai vedea bine. Abia mergea. De futut, nu mai avea cu ce şi nici ce, că n-ajunge el la curu lu Jessie, îi trebuie scăriţă :))). Vă daţi seama acum. După nopţi în frig, ploaie, vânt, zăpadă, fără mâncare.

Se pare că nu scap eu aşa uşor de Bonzo, însă tot rămâne un câine lipsit de scrupule, dar care totuşi e deştept, îl duce capu ăla mic şi naşpa. Are orientare. Ce mai :D. Totul e bine când se termină cu bine.