Alexandru Orlando
visez enorm, colorat în demenţă

Guide me home


SE DISTRIBUIE GRATUIT ÎMPREUNĂ CU MINE,

M-am trezit azi dimineaţă în patul mult prea cald pentru o lume prea rece, în camera  tot cu 6 colţuri, îndreptate cum vor dânsele, colorate în pur sau uneori în lichid spermatic. Am atins covorul, dar el nu se trezise, încă dormea…marcat parcă de criza economică din 1929. Abia după ce am ajuns pe duşumeaua cu gust de ananas, abia atunci s-a trezit aparent la realitate, sau nu s-a trezit, doar a încetat să viseze parfumat în ireal, un ireal indubitabil.

Se auzea „Guide me home”. WTF?!  Freddie nu e în casă la mine, zisei eu, puteam ghici asta.  Am tresărit, ca la o aterizare perfectă a unui Tsukahara grupat. Mă cuprinsese spaima, dar continuam să păşesc, ce-i drept, cu paşii mai mici, scăldaţi parcă în nămol. Tot felul de întrebări fără nicio gară cu ce se petrecea îmi treceau prin minte. De ce era umbrela desfăcută ? De ce s-a rupt eticheta aceea ? Cheile de ce erau in uşă? şi tot aşa …  Oarecum de aşteptat, se auzea din ce în ce mai tare. Mi-am luat mâinile şi am atins clanţa cu unghiile mele netăiate, îmbibate în incandescenţă. Şi inevitabilul s-a produs, uşa de la marchiza de ciocolată deschizându-se.

Guide me back
Safely to my home
Where I belong…
Once more

Asta puteai asculta.

Jimmy…cel cu piciorul şchiop, se uita la mine. Îşi lipise botul de gresie şi se uita cu nişte ochii rugători, de zici că trăise foametea din ’47.  „Ce-ai, Gimuc?”, încercai eu să fiu bun şi fals ca mătusă-mea, şi el nimic, chiar se lăsa în jos, făcându-mă să mă simt la fel de neimportant ca şi pasta din pixul albastrul cu care profa de biologie ţi-a pus ultima absenţă din acest an şcolar, evident într-o dată impară. Am întors şi eu capul, ce?..sunt mai prejos decât o lichea de câine…HA.

Am regăsit pe hol scrumiera lui Kurt, care îţi desfundă sinusurile, cu savoarea primitivă a tutunului său, fumat în vise, cu mulţi, mulţi ani în urmă. Şi muzica persista

Now the wind has lost my sail

Pantomima râdea de se strica în părul mamei tale, (păstrând limitele teatrului mut), se juca în pachetul de ţigări al tatălui tău, dansa kazacioc pe butoanele mp4-ului tău, abia cumpărat. Totul era evident, era mai clar decât un manual cu instrucţiuni de folosire ale unui aparat, pe care bineînţeles că nu le citeşte nimeni, toţi preferă să descopere singuri, la fel cum preferam şi eu să aflu odată ce se petrecea în casa mea, unde mă aflam sau ce vroiau de la mine. Cineva mă urmărea, din zodiac îmi  anticipa momentele când sunt antipatic, simţeam şi cum îmi număra pastilele de paracetamol rămase.

Dar nu ştiam de unde se auzea. Din bucătărie ? Ea nu părea interesată de mine, bucătăria vibra din nimic, ascunsă parcă pe bulevardul idealurilor, acolo, pe colţ. Să-i spună cineva că i-au căzut dioptriile şi gândacii au rămas acolo. Câââhhhh. YAACK. Vezi? Nu era nici ea.

Mă las bătut. Hai universule, nu mai căsca precum un dobitoc şi spune-mi, cine mă priveşte, ce vrea de la mine, să nu mă mai sufoce cu parfumul său bun de damă de companie de pe Champs-Élysées. Cine eeeeeeeee ? Ce eeee ? Şi totul se învârtea şi devenea mai negru şi mă simţeam lipsit de echilibru, ca pe nişte schele. Se auzea doar

Guide me back
Safely to my home
Once more

Vedeam căţeluşi care se joacă pe maxi-taxiuri, vedeam făraşul ce  strângea muştele bete care cădeau uşor, după ce mergeau pe sârmă. Până şi la tomberonul RER găsisem un zăvor. Cum aşaaa ? Perna mea avea lacăt. Cana de metal se deschidea doar dacă aveai o cheie. Sticla de Giusto Natura avea paratrăsnet. În metroul grădinii mele intrai doar la cravată, nu cu zgardă la gât, aia o lăsai pe cărămida de pe banca din curte. Nu mai aveam acces la nimic. Nici la cardul Visa al părinţilor părinţilor mei.

Am zis gataaa, nu mai suportam. Nici burlanul din curte nu mai suporta nimic şi începuse să zbiere ca un retardat mintal. TACI DRACU. N-am nevoie să-ţi aud vocea aia de râjniţă înfundată cu bomboane Bucuria. Şi burlanul tăcu.

Însă apoi m-am decis să deschid uşa de la baie. Era singurul loc unde nu intrasem, era ultima şansă să scap.  Şi vroiam să pătrund în baie, lăsând afară partuzele. Am intrat … VAI DE CAPUL MEU… Se auzea… da…da, hai toţi în cor

GUIDE ME HOOOOMEEEE

Şi presupun că nici măcar nu îţi imaginezi cine îmi cânta. Niciodată nu mai văzusem un lucru atât de ciudat. Era robinetul din baie, cel la care mă spăl eu pe dinţi, cel cu mai puţin păr pe picioare decât mine (muhahahahaha), cel cu obiceiuri atavice. Dar de ce îmi cânta? Şi şamponul de ce dansa periuţa mea de dinţi ?  S-au învăţat nenorociţii, parcă văd că îi găsesc diseară pe futelniţă. Sper doar să-mi păstrez pasta mea de dinţi obişnuită, să nu-mi creeze ei alta, dacă mă-nţelegeţi.

Vezi? Totul se lega ? Şi ochii lui Jimmy care doreau atenţie, grijă, compasiune, şi pantomima odată, patomima de două ori chiar…şi ea se integra în absolutul acesta. Ea…vroia să o duc acasă,…în inima mea, în inima fiecăruia, unde îi e locul. Îmi cânta, îmi cânta frumuşel ce-i drept, din robinetul meu de pe strada cu 4 carboni în plus, chiar acolo la numărul nouşpe. Era ea, pe care nimeni nu o înţelege, fără de care nu se poate face nimic, care e peste tot, care vine în al 5-lea anotimp, care te dereglează, te duce la demenţă, te face să te simţi în toate felurile posibile, cameleonul psihicului meu, cea pentru care comiţi atâtea clişee, cea care apare în vise şi miroase bine. Ea,

DRAGOSTEA

Anunțuri

Niciun răspuns to “Guide me home”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: