Alexandru Orlando
visez enorm, colorat în demenţă

La revedere, iubito!


Ne cunoaştem de 15 ani, dar încă îmi pot aminti de parcă a fost ieri, cum mă priveai de fiecare dată, mereu cu aceeaşi ochii albaştrii – verzi, fără îndoială, cei mai frumoşi ochii care au putut exista vreodată. Probabil, de fapt…sigur, cea mai longevivă prietenie pe care am avut-o vreodată a fost cu tine.

În fiecare an, din 1994 încoace, ne vedem…ne vedem vara. Bucuria revederii este mereu deosebită şi vizibilă din partea amândurora.

Marea este infinită, cel puţin din prisma aparatului nostru vizual şi a locului de unde o privim, la toţi ne permite să spunem asta…că e infinită. Da, pentru mine este infinită, nu îmi pasă că dacă o traversezi toată ajungi la turci…nu, nu ajungi nicăieri. Energia ei, dragostea ei, frumuseţea … fără nicio îndoială ca şi ele sunt nesecate.

Anul acesta a fost primul în care am văzut-o de 2 ori. Odată în aprilie, la olimpiada naţională de matematică şi odată acum, în august, în concediu … cum se zice. Am petrecut mult timp doar eu cu ea anul acesta, probabil mai mult decât niciodată. Am vorbit şi cu pescăruşii : „Dacăăă o veţi găsiiii pe veeeeeeerrrrraaaa să-iii puneeeeeeeeeeeeţi căăăă oooo voi iuuuuuuuuuuuuubiiiiii mereeeeeeeeeeeeeeeeu !!!” strigai eu în timp ce alergam pescăruşii ca să mă asculte. Credeţi că-i vor zice ? Măcăr acela cu puţin gri pe aripa stângă. Şi stăteam lângă mare şi scriam sau citeam câte un capitol din „De ce iubim femeile”.

Era vineri, trecuse deja săptămâna de graţie, săptămâna în care am văzut-o pe frumoasa cu ochii albaştrii zilnic. Am păşit sfios pe lânga scoica Callatis, pe lânga magazinul cu alune, berăria de la colţ, faleza, restaurantul pescăresc de pe stânga…şi am ajuns iar la far. Mi-a schiţat un zâmbet în colţul gurii. Lângă noi mai era şi Josephine. Se săruta de zor cu Karyn. Eu m-am aşezat jos cu ochii în lacrimi şi i-am spus că îi mulţumesc pentru tot şi…că ne vedem la anul. Şi că nu o voi uita niciodată. Mi-am luat la revedere de la mare aşa cum o fac de fiecare dată, dar parcă niciodată nu am sărutat-o cum o făcusem acum. Ne sărutam de parcă nu ne-am mai fi văzut de 27 de ani. I-am spus iar: „Adio, dar pe curând. Îţi promit că ne vedem la anul. Te iubesc!” şi mişca valurile aşa, de parcă îmi spunea un „să ai grijă de tine”.  M-am ridicat de pe piatra aceea şi am mai plecat. Am mai privit-o odată, şi-ncă-odată, şi-ncă-odată, şi-ncă-odată, şi-ncă-odată, şi-ncă-odată, şi-ncă-odată, şi încă odată, dar poate şi încă odată şi nu îmi mai amintesc eu acum. Şi i-am făcut cu mâna. Şi am plecat cu capul în jos, ne mai putând să o privesc… spunându-i un ultim … La revedere, iubito !


Anunțuri

Niciun răspuns to “La revedere, iubito!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: